Programul NeuroFIT

Dezvoltare cognitivă pentru adulți

Viața de zi cu zi presupune îndeplinirea unor funcții cotidiene prin realizarea unor mișcări simple, naturale, în contextul a numeroase obligații ce trebuiesc îndeplinite într-un timp limitat. Totodată, viața cotidiană este afectată de multitudinea de stimuli din mediu care ne afectează la nivel cognitiv, prin slăbirea capacității de concentrare, slăbirea memoriei, îngreunarea percepției ce determină reducerea clarității și vitezei de luare a deciziilor.

În acest sens, la Concept Training Center am dezvoltat programul NeuroFIT, care se adresează persoanelor care își doresc să facă mișcare în contextul unui antrenament funcțional combinat cu exerciții speciale de dezvoltare a capacităților mentale Programul NeuroFIT reprezintă un program de antrenament inovativ ce utilizează stimuli vizuali și auditivi în cadrul unui antrenament fizic funcțional. Astfel, acest program permite îmbunătățirea capacităților senzoriale, capacităților motorii fine, percepției, capacității de concentrare, vitezei de reacție, memoriei, capacității de identificare a soluțiilor și de luare a decizilor. Cu alte cuvinte, te menții în formă în timp ce îți antrenezi și creierul pentru un randament superior.



Beneficiile programului NeuroFIT

Dezvoltare personală și profesională
  • Îmbunătățirea condiției fizice generale
  • Îmbunătățirea capacităților motorii fine
  • Sporirea capacității de atenție
  • Dezvoltarea vederii și percepției
  • Îmbunătățirea memoriei
  • Sporirea capacității de concentrare
  • Îmbunătățirea capabilității de identificare a soluțiilor sub presiune
  • Dezvoltarea vitezei de reacție/ Vitezei de luare a deciziilor sub presiune